Campania STOP pietrelor pe şine!

 colaj foto evenim scoli ploiesti pietre pe sine

Lucrurile mari le facem prin lucruri mărunte, dar cu multă dragoste! "Modelăm oameni mari din oameni mici, cu multă dăruire şi profesionalism!" este misiunea inscrisă pe unul din pereţii din şcoala gimnazială specială nr. 1 din Ploieşti Sud unde am intâlnit oameni mari şi oameni mici cu adevărat speciali şi de la care am avut multe de învăţat!

 

Azi, 18 iunie, echipa noastră împreună cu poliţia TF Ploieşti Sud, poliţia de proximitate din Ploieşti şi directorii şcolii gimnaziale " Anton Pann" şi şcoala specială nr.1 din Ploieşti am demarat campania STOP PIETRELOR PUSE PE ŞINE!

Având in vedere numărul ridicat de incidente prezentate şi pe pagina noastră de facebook ne-am hotărât să facem primul pas spre conştientizarea celor mici asupra pericolelor la care se supun ei şi implicit îi supun şi pe ceilalţi în joaca lor în care aruncă cu pietre în tren sau pun pietrele pe şine.

Acestora le-au fost prezentate riscurile dar şi sancţiunile la care se supun ei şi părinţii lor.

Ne-am bucurat de receptivitate din partea lor şi sperăm ca acest eveniment început azi să fie primul pas în a stopa sau a diminua aceste tipuri de incidente.

Această campanie va fi continuată în septembrie, în toate şcolile de pe secţiile pe care operăm, în campanii ample din care cei mici să înţeleagă şi să conştientizeze pericolele la care se supun.

Multumim Politiei şi directorilor pentru deschiderea şi suportul acordat, şi mulţumim elevilor pentru atenţia cu care ne-au ascultat.

Pe dvs, călătorii şi cititorii noştri, vă invităm să daţi share postării noastre, pentru a face cunoscute şi altor copii, şi nu numai, riscurile unui astfel de joc. În cazul în care aveti sugestii de îmbunătăţire a acestei campanii le aşteptăm cu interes în comentarii.

Echipa TFC vă urează drum bun...prin viaţă!

 

CAMPANIA CONTINUA SI IN SEPTEMBRIE 2015 - LA FESTIVITATEA DE DESCHIDERE A NOULUI AN SCOLAR

 

CMS Design - Joomla Wordpress Templates