Online Abonamente lunare și abonamente săptămânale

Avem plăcerea de a vă informa că aveți posibilitatea de a achiziționa, prin intermediul platformei online https://bilete.tfc-online.roabonamente lunare și abonamente săptămânale la tarif întreg, fără a vă mai prezenta la casele de bilete TFC, sporind astfel confortul dumneavoastră. Este necesar să dețineți Cardul Călătorului TFC, card care poate fi eliberat de la orice casă de bilete TFC.

ECOLOGIZARE SECȚIE GALAȚI - BÂRLAD

În 03 mai 2018 TRANSFEROVIAR CĂLĂTORI și TRANSFEROVIAR GRUP împreună cu voluntarii de la Școala Gimnaziala nr. 1 din Tulucești au desfășurat o acțiune de ecologizare la km 26+300 situat între Frumușița și Stoicani pe secția Galați – Bârlad.

Scopul acțiunii noastre este în primul rând de protejare a mediului înconjurător și în al doilea rând de sensibilizare a călătorilor și locuitorilor din această zonă de a păstra curățenia și de a conștientiza faptul ca PET -urile și alte deșeuri nu sunt biodegradabile și ne afectează sănătatea tuturor.

Ne dorim să continuăm campaniile de implicare activă în viața socială de pe secțiile operate de T.F.C. și gestionate de T.F.G. pentru a crește nivelul de satisfacție a transportului pe calea ferată și a aduce un plus de normalitate.

T.F.C. susține un mediu mai verde și mai curat

Pentru că ne pasă și credem că fiecare dintre noi putem aduce un plus în mediul în care trăim, am salvat în perioada 2014 - 2020 un număr de 120 de copaci prin colectare selectivă și reciclarea hârtiei și cartonului.

SALVĂM COPĂCEI, SALVĂM NATURA, SALVĂM GENERAȚIILE VIITOARE!

 

 

 

T.F.C. în Google Maps

Stimați călători, avem plăcerea să vă informăm că trenurile T.F.C. apar și în Google Maps. În cazul în care sesizați vreo neconcordanță nu ezitați să ne contactați. Vă mulțumim că alegeți să călătoriți cu trenurile T.F.C.!

 

Plantăm împreună pentru o secție mai verde și un teren mai stabil

În 24 noiembrie 2017 TRANSFEROVIAR CĂLĂTORI și TRANSFEROVIAR GRUP împreună cu voluntarii de la Școala Gimnazială nr. 1 din Tulucești vor desfășura o acțiune de plantare puieți la km 5 Tulucești pe secția Galați – Bârlad.

Scopul acțiunii noastre este în primul rând de protejare a mediului înconjurător și în al doilea rând de stabilizare a terenului din apropierea căii ferate.

Ne dorim să continuăm campaniile de implicare activă în viața socială de pe secțiile operate de T.F.C. și gestionate de T.F.G. pentru a crește nivelul de satisfacție a transportului pe calea ferată și a aduce un plus de normalitate.

    

     PENTRU VOLUNTARUL NOSTRU:

  • Amintește-ți să iei cu tine multă voie bună și dorința de a face un lucru bun alături de prieteni. Împreună protejăm mediul și ne bucurăm de o călătorie cu trenul TFC!
  • Este important să fii îmbrăcat adecvat. Acest lucru înseamnă că ești echipat cu pantaloni lungi, bocanci, tricou cu mânecă lungă și geacă.

Programul propus pentru ziua acțiunii. 

  • 08:15 - 08:29. - Ne adunăm în gara Tulucești și pornim la drum cu trenul T.F.C.
  • 08:45 – 09:00– Ajungem la km 5 Tulucești și facem instructajul și protecția muncii
  • 09:00 – 10:00 - Plantăm puieții de salcâm (desfășurare acțiune propriuzisă)
  • 10:00 – 10:25 - Facem poze , ne bucurăm de rezultate și așteptăm trenul care să ne ducă înapoi la școală la Tulucești
  • 10:25-10:36 - Vorbim cu prietenii noștri în tren și ne amintim cu plăcere de fapta bună făcută
  • Nu ne putem asuma nici o responsabilitate față de copiii ce vor participa la această acțiune. Întreaga responsabilitate aparține exclusiv părinților si/sau însoțitorilor acestora.
  • Este important ca pe toată durata acțiunii copiii să stea în imediata vecinătate a părinților, aparținătorilor sau însoțitorilor
  • Profesorii vor prezenta și explica pe toată perioada acțiunii copiilor fiecare etapă a procesului de plantare, respectiv se vor implica activ în a identifica elemente din cadrul naturii ce vor fi prezentate copiilor.

 SĂNĂTATE

  • Dacă ai probleme de sănătate (probleme cardiace sau altele care pot afecta capacitatea ta de muncă și rezistența la efort) este bine să te menajezi. Cel mai important este faptul că ți-ai dorit să fii alături de noi.
  • Dacă în timpul acțiunii identifici o problemă de sănătate (sau de oboseală) la tine sau la colegul tău, oprește-te din muncă și adresează-te imediat șefului de pluton.