Călătorii ne aleg pentru calitatea serviciilor oferite și mai ales pentru flexibilitatea și orientarea către client pe care le-am avut înca din prima lună de funcționare. Avem placerea să ne mândrim cu oferirea nu doar a unui servciu de transport ci și cu aportul pentru comunitățile locale pe secțiile pe care le deservim. De-a lungul celor 10 ani le-am oferit călătorilor noștri mai mult decât un mijloc de transport, le-am oferit posibilitatea de a comunica direct cu noi.
Noutăți
Îmbunătățiri în mijloacele online de informare a pasagerilor
Începând de astăzi, platforma noastră de bilete online a fost actualizată cu noi funcționalități. În urma îmbunătățirilor implementate împreună cu Informatică Feroviară SA, pozițiile trenurilor noastre pot fi vizualizate pe o hartă în timp real, împreună cu întârzierile acestora determinate în mod automat, direct din motorul de căutare a rutelor.
Transferoviar Călători operează propria aplicație de urmărire GPS pentru trenuri dezvoltată intern încă din 2018. Aceasta a fost extinsă pentru a facilita diferite procese interne și pentru a eficientiza fluxul de lucru din departamentele de dispecerizare și mentenanță. Odată cu introducerea în anul 2021 versiunii curente a site-ului web TFC, a fost efectuată integrarea datelor între aplicația GPS și site-ul public, oferind încă de atunci o hartă în timp real cu pozițiile trenurilor sub tabelul aferent orarului fiecărei rute.
De-a lungul timpului am urmărit să oferim cât mai multe modalități moderne prin care să ne prezentăm serviciile către călători, fiind primul operator privat ale cărui trenuri au fost afișate ca opțiuni de transport în aplicația Google Maps, ajutând utilizatorii să se informeze cu privire la orar și locația stațiilor de cale ferată folosind o aplicație cu care sunt deja familiari. Totodată, am introdus în vehiculele noastre afișaje digitale prin care pasagerii sunt informați cu privire la parcursul călătoriei.
Prin integrarea lansată astăzi a datelor despre localizare și întârziere în platforma de vânzare online a biletelor, ne dorim să aducem mai aproape informațiile în timp real despre trenurile noastre către pasageri cu cât mai multe detalii - poziția în timp real, tipul vehiculului indicat ca pictogramă, direcția de deplasare și întârzierea determinată în mod automat prin GPS pot fi vizualizate cu doar câteva click-uri, atât ca privire de ansamblu pentru toate rutele cât și pentru un tren specific, identificat direct cu numărul acestuia sau din rezultatele căutării unei rute.