Călătorii ne aleg pentru calitatea serviciilor oferite și mai ales pentru flexibilitatea și orientarea către client pe care le-am avut înca din prima lună de funcționare. Avem placerea să ne mândrim cu oferirea nu doar a unui servciu de transport ci și cu aportul pentru comunitățile locale pe secțiile pe care le deservim. De-a lungul celor 10 ani le-am oferit călătorilor noștri mai mult decât un mijloc de transport, le-am oferit posibilitatea de a comunica direct cu noi.
Oferte TFC și condiții de restituire
Regulamente
Accesări: 25160
Extras din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, aprobat prin OG nr.7/2005- “Art. 13. – Reduceri din tarifele de călători :
(1) Copiii până la vârsta de 5 ani împliniţi, pentru care nu se cere un loc separat, se transportă gratuit, fără legitimaţie de călătorie.
(2) Copiii până la vârsta de 10 ani împliniţi plătesc 50% din tariful de transport şi din suplimentul de tren, având drept la loc separat. La trenurile cu locuri rezervate plătesc şi tariful integral al tichetului.
(3) Operatorul de transport feroviar poate acorda reduceri comerciale, reglementate prin tarife şi aduse la cunoştinţă publicului călător prin publicare.
(4) Nici o reducere acordată de operatorul de transport feroviar nu se mai poate aplica legitimaţiilor de călătorie care se bucură deja de o reducere din tariful întreg.
(5) Călătorii care beneficiază de reduceri trebuie să prezinte, la cererea agentului operatorului de transport feroviar, dovada că pot beneficia de reducerile respective. Călătorii care nu fac dovada că pot beneficia de reducerile respective vor fi consideraţi contravenienţi şi vor fi sancţionaţi în conformitate cu prevederile legale.”
Extras din OMT 665/2007, cu modificările și completările ulterioare - Norme Uniforme Călători 34
Operatorul de transport feroviar de călători poate acorda și alte reduceri de tarife, care constau în “ oferte speciale” de călătorie pe perioade limitate de timp sau cu ocazia unor evenimente deosebite, reduceri ce se stabilesc de fiecare operator de transport feroviar de călători în parte și aduse la cunoștința publicului călător.
Reglementări proprii ale TFC la art 13. alin(3) “ Oferte comerciale acordate de S.C. Transferoviar Călători SRL”
Oferte ABONAMENT pentru călătorii multiple, pe anumite relații de circulație.
1. Abonamente de călătorie lunare, clasa a 2-a, se emit până la distanța de 300 km, pentru trenurile regio și interregio.
1.1.Sunt legitimații de călătorie nominale cu număr nelimitat de călătorii în perioada de valabilitate.
1.2.Tarifele sunt calculate cu reduceri cuprinse între 35%-53% din tariful de transport calculat pentru 22 zile lucrătoare x 2 călătorii (una călătorie dus, respectiv una călătorie întors) în funcție de fiecare zonă kilometrică în parte.
2. Abonamentele de călătorie lunare pentru elevi sau studenți, se emit până la distanța de 300 km, doar pentru clasa a 2-a , pentru trenurile regio și interregio.
2.1. Abonamentele lunare gratuite pentru elevi se eliberează în baza carnetului de elev vizat la zi pentru anul şcolar în curs, care va avea înscris pe prima filă codul numeric personal al elevului, respectiv în baza adeverinţei doveditoare pentru elevii claselor pregătitoare şi a certificatului de naştere în copie.
2.2. Abonamentele lunare cu reducere 50% sau gratuite pentru studenți se eliberează în baza legitimaţiei de student pentru reducere/gratuitate la transport, cât şi a unui act de identitate, respectiv carte de identitate sau paşaport.
2.3. Abonamentele lunare pentru elevi sau studenți sunt legitimații de călătorie nominale cu număr nelimitat de călătorii în perioada de valabilitate.
3. Abonamentele de călătorie săptămânale se emit la clasa a 2-a, se emit până la distanța de 250 km, pentru trenurile regio și interregio.
3.1.Sunt legitimații de călătorie nominale cu număr nelimitat de călătorii în perioada de valabilitate, și se eliberează tuturor călătorilor pentru relația de călătorie solicitată.
3.2.Tarifele sunt calculate cu reduceri cuprinse între 3%-43% din tariful de transport calculat pentru 5 zile lucrătoare x 2 călătorii (una călătorie dus, respectiv una călătorie întors) în funcție de fiecare zonă kilometrică în parte.
4. Când se utilizează pentru călătorie mai multe trenuri succesive se emit separat abonamente pe fiecare relație, rang de tren sau tren și categorie secție de circulație (neinteroperabilă, interoperabilă), pentru toate ofertele tip abonament.
(Exemplu: Un călător solicită abonament lunar întreg, pe relația Slănic-via Ploiești Sud- București Nord. În acest caz, se vor emite 2 abonamente lunare- unul valabil pe relația Slănic- Ploiești Sud, la tren Regio, iar cel de-al doilea se va emite pe relația Ploiești Sud- București Nord, valabil la tren Interregio).
5. Posesorii de abonamente lunare (întregi, E/S) și săptămânale nu sunt obligați să achite tariful de rezervare, aceștia putând ocupa locurile libere rămase în tren, fiind însă obligați să elibereze locurile, atunci când li se solicită din partea celor îndreptățiți, respectiv a călătorilor care dețin legitimații de călătorie cu rezervare pentru locurile respective.
Aceștia își pot achiziționa și tichete de rezervare, atunci când doresc să ocupe loc la trenurile cu regim de rezervare.
Posesorii de abonamente (lunare și săptămânale) pot călătorii cu trenuri de rang superior sau la clasa superioară, cu condiția să achite diferențele tarifare corespunzătoare(diferență de rang sau clasă), inclusiv tichetul de rezervare la clasa 1, pentru care se vor elibera legitimații de călătorie cu plată integrală.
Extras Regulamentul de transport pe căile ferate din România, aprobat prin OG nr.7/2005 “Art. 21. – Restituirea contravalorii încasate a transportului neefectuat integral sau parțial
Restituirea contravalorii încasate a transportului neefectuat integral sau parţial se face conform prevederilor Normelor uniforme şi reglementărilor proprii ale operatorilor de transport feroviar.”
Extras din OMT 665/2007, cu modificările și completările ulterioare :
Norme Uniforme Călători 45
Tariful de transport se restituie în totalitate sau parțial, când:
a) legitimația de călătorie nu a fost utilizată sau a fost utilizată parțial;
b) datorită lipsei de loc, legitimația a fost utilizată într-o clasa sau un tren de categorie inferioară celei menționate pe legitimație, exceptând cazurile când călătorul solicită de bună voie călătoria într-o clasă sau un tren de categorie inferioară.
În cazul renunțării la călătorie la cererea expresă a călătorului, valoarea tichetelor de rezervare NU se restituie.
Norme Uniforme Călători 46
46.1.Tariful de transport se restituie integral, inclusiv tichetul de rezervare, în cazurile în care trenul pentru care s-a emis legitimația de călătorie nu mai circulă sau în situații de forță majoră.
46.2. Tariful de transport se restituie parțial, în cazuri de :
a. întreruperi în circulație,
b. suprimări de trenuri,
c. pierderea legăturilor,
d. îmbolnăvire în parcurs,
e. renunțare la efectuarea călătoriei integrale, însă numai pentru porțiunea neparcursă.
Reglementări proprii TFC la Norme Uniforme Călători 46
Restituirea integrală a tarifului de transport- din vina căii CF:
Tariful de transport se restituie integral, inclusiv tariful de rezervare a locului, în cazul unei legitimații de călătorie eliberată înainte de ora de plecare regulată a trenului din stația de cale ferată, în următoarele situații:
a) Trenul are o întârziere avizată de 60 minute sau mai mare, în stația de cale ferată de plecare, înscrisă pe legitimația de călătorie, iar călătorul renunță la călătorie.
b) În stația de legătură, numai pentru porțiunea de traseu neparcursă, în situația în care călătorul nu prinde trenul de legătură prevăzut pentru continuarea călătoriei (când călătoria se efectuează cu două sau trei trenuri succesive), iar călătorul dorește renunțarea la călătorie. În acest caz se va solicita viză de neutilizare parțială, la casa de bilete TFC sau la personalul de tren în situația în care renunțarea la călătorie se face într-o stație în care nu există casă de bilete TFC sau programul de lucru este întrerupt/suspendat.
Restituirea tarifului de transport pentru legitimațiile de călătorie tip Abonament.
1. Tariful de transport pentru abonamente se restituie integral doar în situația în care călătorul renunță la abonament înainte de începerea valabilității, exclusiv până în prima zi de valabilitate.
2. Pe bază de cerere depusă la unitatea emitentă a legitimației de călătorie, se poate aproba restituirea tarifului pentru zilele în care abonamentul a fost neutilizat, pe bază de acte doveditoare, în următoarele cazuri :
a) când posesorul este chemat pentru satisfacerea serviciului militar
b) când posesorul își schimbă locul de muncă, inclusiv detașărilor de lungă durată (cel puțin 1 lună)
b.1. restituirea se va face pentru zilele rămase neutilizate, calculate începând cu prima zi de neutilizare, care este data următoare zilei de depunere a cererii de restituire și a abonamentului în original, indiferent de data specificată în documentele doveditoare, ca fiind prima zi de detașare/schimbare loc de muncă.
b.2. cererea de restituire însoțită de acte doveditoare, împreună cu abonamentul în original, poate fi depusă în vederea restituirii parțiale sau totale și de către o persoană împuternicită de către titularul abonamentului, în baza unei împuterniciri/procuri însoțită de BI/CI(copie) al titularului abonamentului respectiv și BI/CI (original) al persoanei împuternicite, conform imputernicirii/procurii prezentate.
c) în caz de deces al posesorului abonamentului, caz în care restituirea se face către moștenitorii legali.
d) în cazuri excepționale, altele decât cele prevăzute la pct. a., b. și c. restituirea parțială a abonamentului se poate face doar cu aprobarea scrisă a conducerii S.C. Transferoviar Călători S.R.L.
d.1. în cazul internării posesorului în unitate medicală- spital.
d.2. concediul medical de lungă durată, doar pentru cazurile în care bolnavul este în imposibilitatea utilizării, datorită specificului bolii.
d.3. reținerii de către autorități, punându-l în imposibilitatea utilizării abonamentului, restituirea se face doar pentru fiecare zi întreagă (de 24 ore)de neutilizare.
d.4. pentru cazurile d.1., d.2. și d.3. restituirea se va face pentru zilele rămase neutilizate. Zilele de neutilizare se calculează începând cu data următoare zilei de depunere a cererii de restituire și a abonamentului în original, indiferent de data specificată în documentele doveditoare, ca fiind prima zi de concediu medical sau de reținere de către autorități. În acest caz, cererea de restituire însoțită de acte doveditoare, împreună cu abonamentul în original, poate fi depusă în vederea restituirii parțiale sau totale și de către o persoană împuternicită de către titularul abonamentului, BI/CI(copie) al titularului abonamentului respectiv și BI/CI (original) al persoanei împuternicite, conform imputernicirii/procurii prezentate.
Determinarea sumei de restituit se face astfel:
- se calculează tariful pentru o zi, tariful total al abonamentului se împarte la numărul de zile pentru care acesta a fost emis (considerându-se 5 zile lucrătoare pentru abonamentele săptămânale şi 22 de zile pentru abonamentele lunare)
- se calculează valoarea abonamentului consumat, prin înmulţirea nr. de zile lucrătoare în care abonamentul a fost folosit cu tariful pe o zi
- din tariful abonamentului se scade valoarea abonamentului consumat (pentru zilele lucrătoare în care a fost utilizat ), rezultând suma de restituit.
Legitimațiile de călătorie care se prezintă la viză în vederea restituirii, obligatoriu vor fi depuse în original, cu cerere scrisă, iar atunci când este cazul, vor fi însoțite și de acte doveditoare.
Nu se restituie tarifele pentru abonamentele pierdute sau neutilizate din alte motive decât cele prezentate mai sus.